Tartă cu mere şi migdale
- nonabgo
- 6 mar. 2014
- 2 min de citit

În februarie mi-am făcut cadou nişte ustensile pentru prăjitureală, printre care şi o formă de tartă de care m-am îndrăgostit la prima vedere. E nelipicioasă, se curăţă incredibil de uşor (cam ca în reclamele alea la Pur) şi are fundul detaşabil - cam de vis aşa. Evident, a trebuit să o pun la treabă imediat şi uite aşa am făcut prima tartă din viaţa mea, de care sunt extrem, dar extrem de încântată.
Combinaţia de mere cu migdale are un iz tomnatic, dar se potriveşte de minune cu vremea de afară, care-mi dă impresia de noiembrie, nu martie. Tarta mi-a ieşit uşoară, cu blatul crocant şi umplutura moale şi fină datorită frişcăi din compoziţie, iar cantitatea redusă de zahăr o face perfectă atât ca desert, cât şi pentru un mic dejun, alături de o ceaşcă mare de ceai cu scorţişoară.
Ingrediente (12 porții)
Pentru aluat:
125 gr unt rece
90 gr zahăr pudră
1 ou
250 gr făină
un praf de sare
Pentru compoziţie:
100 gr fulgi de migdale (sau migdale tăiate)
2 linguri de zahăr pudră
200 ml smântână pentru frişcă
esenţă de vanilie
4-6 mere (depinde de mărime), decojite şi tăiate felii
gem de caise şi fulgi de migdale, pentru decorat
Timp de pregătire: 90 de minute
Timp de coacere: 45 de minute
Preparare
Începem prin a pregăti aluatul. Mixăm untul cu zahărul, apoi adăugăm oul. Atenţie, untul trebuie să fie rece, pentru ca aluatul să iasă fraged! La final, încorporăm făina şi praful de sare. Aluatul trebuie să fie destul de maleabil şi nelipicios pentru a putea fi întins cu sucitorul; dacă iese prea uscat, puteţi adăuga o lingură-două de apă rece. Dacă, dimpotrivă, este prea moale, mai adăugaţi făină, câte o lingură odată.
Din aluat formăm o bilă, pe care o învelim în folie alimentară şi dăm la frigider pentru o oră. Întindem apoi aluatul în forma de tartă şi îl mai lăsăm la rece încă 15 minute, timp în care putem preîncălzi cuptorul la 170 de grade.
Înţepăm aluatul cu o furculiţă, punem deasupra o foaie de copt pe care o fixăm cu ajutorul unor boabe de fasole, şi dăm la cuptor pentru 15 minute.
Între timp, pregătim umplutura. Într-un vas adânc, amestecăm fulgii de migdale cu zahărul, esenţa de vanilie şi smântâna pentru frişcă.
Scoatem tava din cuptor. Aşezăm feliile de mere, apoi turnăm compoziţia de migdale deasupra. Acoperim din nou cu hârtie de copt şi mai lăsăm la cuptor încă jumătate de oră.
După ce tarta se termină de copt, o acoperim cu gem de caise (încălzit puţin în prealabil) şi decorăm cu fulgi de migdale. Uşor şi delicios, va dispărea din farfurii cu repeziciune!
Informații nutriționale
Total: Kcal: 4084 | Carbohidrați: 431g | Grăsimi: 236g | Proteine: 65g | Zaharuri: 188g
Per porție: Kcal: 340 | Carbohidrați: 36g | Grăsimi: 20g | Proteine: 5g | Zaharuri: 17g