top of page

Muffins cu gutui


Au trecut vremurile în care nu găseam în piețe și magazine decât fructe de sezon. Desigur, e întotdeauna recomandat să cumpărăm fructele și legumele atunci când e sezonul lor, pentru a ne asigura că sunt proaspete și cultivate cum trebuie, dar e bine că avem posibilitatea să ne mai facem câte o poftă „exotică” din când în când.


Eu sunt în extaz de câte ori găsesc gutui prin supermarket, sunt printre fructele mele preferate. Pelteaua de gutui mă duce direct în rai, iar fructele proaspete au atât de multe beneficii pentru organism încât e chiar păcat să nu profităm din plin de ele.


Am găsit gutui chiar aromate și zemoase, cu toate că sezonul lor a trecut de mult. O parte au fost devorate proaspete, dar am păstrat două-trei pe care să le transform în ceva dulce și bun.


Această rețetă de muffins este foarte versatilă, pot fi folosite, la fel de bine, și alte fructe, cum sunt perele sau merele.


Ingrediente (12 cupcakes)

Pentru blat: 150 gr zahăr brun

200 gr gutui

80 ml ulei vegetal

2 ouă

3 linguri lapte

1 linguriță bicarbonat

1/2 linguriță praf de copt

1/2 linguriță scorțișoară

1/4 linguriță sare

Am mai folosit, în plus, o gutuie tăiată în 12 felii, pentru ornat.

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de coacere: 25 de minute


Preparare

Începem prin a tăia și a curăța gutuile. Eu nu îndepărtez niciodată coaja fructelor, pentru că acolo se află majoritatea vitaminelor și mineralelor, dar trebuie scos cotorul acestora, care este tare. Tăiem gutuile cubulețe și le punem într-o cratiță la călit, împreună cu un cub de unt, până se înmoaie. Le trecem apoi prin blender până când avem un piure fin, pe care îl lăsăm deoparte să se răcorească.


Preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius și pregătim formele pentru muffins.

Amestecăm ingredientele uscate - făina, scorțișoara, sarea, praful de copt și bicarbonatul, pe care le cernem împreună într-un bol.


Separat, amestecăm lichidele - piure-ul de gutui răcorit, uleiul, laptele și cele două ouă. Adăugăm zahărul și omogenizăm.


Adăugăm ingredientele solide peste cele lichide și amestecăm cu spatula sau telul, doar până ce se omogenizează. Nu amestecăm prea mult, pentru că dorim un blat aerat, nu unul dens și tare.


Turnăm aluatul în formele de muffins și așezăm câte o felie de gutuie desupra. Putem, de asemenea, presăra zahăr și scorțișoară deasupra fiecărui muffin. Dăm la cuptor pentru aproximativ 25 de minute, sau până când prăjiturile trec testul scobitorii.


După ce sunt gata, le lăsăm 2 minute la răcorit în forme, apoi le scoatem pe un grătar și le lăsăm să se răcească complet.



Informații nutriționale

Total: Kcal: 1763 | Carbohidrați: 207g | Grăsimi: 95g | Proteine: 27g | Zaharuri: 1g

Per porție (1 muffin): Kcal: 147 | Carbohidrați: 17g | Grăsimi: 8g | Proteine: 2g | Zaharuri: 0g

Urmăreşte-ne!
bottom of page